Dreptul la mostenire

Data: 10/10/2008

NOTIUNEA DE MOSTENIRE.PRINCIPII GENERALE

Prin mostenire, dreptul la mostenire, se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice ori statul). Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc 'mostenitori' sau ' succesori'. Acestia au drept la mostenire.


Dreptul la mostenire poate fi legal sau testamentar. Mostenirea este legala in cazul in care transmiterea patrimoniului succesoral are loc in temeiul legii - la persoanele, in ordinea si cotele determintate de lege.

Ea intervine in cazul si in masura in care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul sau.

Mostenirea este testamentara in cazul si in masura in care transmiterea masei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.
Mostenirea se poate deschide numai "prin moarte", de aceea data deschiderii mostenirii coincide cu momentul celui care lasa mostenirea. Prin deschiderea mostenirii se produce efectul juridic al transmiterii mostenirii.


In momentul deschiderii succesiunii se vor stabili persoanele care au vocatie succesorala(care au dreptul la mostenire) - dreptul de a veni la mostenire - precum si cotele pe care fiecare dintre mostenitori urmeaza a le primi din masa succesorala lasata de defunct.

Odata cu deschiderea succesiunii si a stabilirii mostenitorilor, acestia au dreptul de optiune succesorala, un drept legal prin care pot alege intre confirmarea titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii sau desfiintarea titlului, prin renuntarea la mostenire.

Dreptul de optiune succesorala, dreptul la mostenire, se poate exercita in termen de 6 luni de la momentul deschiderii mostenirii.

Trebuie sa acceptati mostenirea in termen de 6 luni de la data decesului persoanei pe care o mosteniti.

In Codul Civil se arata ca mostenirea se deschide prin moarte, ceea ce inseamna ca data deschiderii mostenirii coincide
cu moartea celui care lasa mostenirea. Dezbatera succesiunii in cadrul procedurii notariale sau pe cale judecatoreasca
este un moment distinct si ulterior.

Data deschiderii succesiunii este data mortii defunctului, dovedita, dupa caz, cu certificatul de deces sau cu hotararea
judecatoreasca declarativa de moarte, acte care fac dovada deplina a decesului, pana la proba contrara. Aceasta data
este foarte importanta, deoarece in raport cu acest moment sunt identificate persoanele chemate a mosteni, capacitatea
lor succesorala si drepturile ce li se cuvin, si tot aceasta este, de regula, data care marcheaza curgerea termenului de 6
luni, care este un termen de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.

Un caz cu totul special il constituie mstenirea unor persoane care au decedat in aceeasi imprejurare (in special in
accidente cand nu se poate sti cine a murit mai intai), legea prezumand ca acestia au murit deodata.

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu (voluntar sau legal) al defunctului. Daca defunctul nu avea domiciliul
in tara, mostenirea se considera deschisa la locul unde se afla, in tara, cele mai importante bunuri ale mostenirii.

Ion Varzaru - Cabinet de avocatura din Bucuresti care va ofera consultanta la: mosteniri, succesiuni, infiintare firme, avocat divort, societati comerciale, accidente auto, comercial, etc